Povestea Destiny Park

Plini de încântare au fost copiii când au descoperit în copaci mai multe cuiburi de păsărele. Pădurea răsuna de triluri, iar Sofia, atentă la tot ce era în jur, a zărit o pasăre cu pene de un negru intens.

– Ce-o fi oare? s-a întrebat ea cu voce tare.

– Cred că e o mierlă, i-a răspuns Alex, iar adulții i-au dat dreptate. Nu m-ar mira să întâlnim și pițigoi sau gaițe. Știu sigur că trăiesc în pădurile astea.

N-au mai mers mult că le-a ieșit în cale o vizuină de vulpe. Tare și-ar fi dorit copiii să o vadă și pe cumătra roșcată, dar n-a fost să fie. În schimb, o familie de arici le-a tăiat calea chiar când își exprimau dezamăgirea că vietățile pădurii nu se lasă așa ușor întâlnite.

Animați de apariția surprinzătoare, copii au început să cânte, să alerge și să se joace prin pădure. Erau fericiți, dar și dornici să încerce ceva nou. Atunci, Sofia a venit cu o idee. Îi plăceau tare mult provocările, așa că le-a propus prietenilor un joc nou.

– Ce-ați zice dacă ne-am imagina că suntem adulți și conducem lumea, o lume a noastră căreia să-i găsim și un nume.

– Mie mi-ar plăcea tare mult și, ca să facem planurile mai ușor, vă propun să ne imaginăm că stăpânim totul de la înălțime, spune Alex. Eu mă văd la manșă, ridicând un avion în aer și ducându-vă și pe voi în înaltul cerului.

– Pilotajul ți s-ar potrivi de minune, Alex, spune Sofia care se și vedea în avion făcând planuri la fel ca oamenii mari. Aș putea chiar să fiu copilot.

– Ia să vedem de ce am avea nevoie într-un oraș, spune Sofia gânditoare. Un spital, poliție și pompieri trebuie să existe în orice comunitate. Cred că aș putea fi medic, iar tu, Alex, cred că te-ai descurca de minune fie ca pompier, fie ca polițist.

– Ne-ar mai trebui o școală, o grădiniță, un magazin, fabrici, ba chiar și o bancă, a adăugat Alex care nu s-ar fi dat în lături de la niciuna dintre meserii.

– E musai să fie un teren de sport și o școală de șoferi, spune Sofia. Eu aș vrea să am mașină și să merg cu ea spre serviciu. Aș vrea și să am unde să fac mișcare ca să-mi păstrez sănătatea.

– Că bine zici, îi răspunde Alex. Tare mi-ar plăcea o partidă de fotbal sau de tenis.

Tot făcând planuri, timpul a trecut pe nesimțite, iar când soarele a făcut loc întunericului, copiii au mers la culcare. Au adormit cu gândul la provocarea Sofiei și la tot ce și-au imaginat. Visele i-au purtat în orășelul pe care și-l construiseră în joc și fiecare s-a văzut în locul mult dorit. Noaptea a trecut ca prin magie, iar zorile au început să se ivească și să scalde pajiștea în lumină. Simțind parcă prezența razelor de soare, copiii s-au trezit plini de voie bună. Au începu să povestească ce-au vista peste noapte și lesne și-au dat seama că jocul îi prinsese pe toți, iar lumea despre care vorbiseră atâta prinsese contur în visul fiecăruia.

Copiii veniseră în pădure să se distreze, dar și să descopere natura, așa că după un mic dejun sănătos au luat-o pe cărări călăuziți de adulți. Nici nu s-au îndepărtat bine de corturi, că au găsit într-un tufiș un pui de ciocârlie care, neștiind bine să zboare, nu mai reușise să ajungă la cuib. L-au așezat cu grijă pe un pat pe care ei înșiși l-au făcut din frunze și i-au pus puțină apă în capacul unui termos. Speriat, dar și însetat, puiul și-a băgat ciocul în apă temător. A prins repede curaj și a băut pe săturate. Copiii n-au avut prea mult timp la dispoziție să-l privească pentru că imediat a venit mama lui care, încurajându-l, l-a ajutat să ajungă acasă. Copiii și-au recuperat capacul de la termos și au pornit mai departe. După câtva timp, au zărit o veveriță. Luaseră cu ei mai multe nuci sperând să întâlnească micile vietăți, așa că mare le-a fost încântarea când veverița s-a apropiat de ei și a acceptat hrana oferită.

Cum mergeau ei prin pădure, au întâlnit o cățelușă tare prietenoasă, care s-a alăturat imediat grupului. Au hotărât să o numească Roxette și au plecat împreună mai departe pe cărare. La un moment dat, Roxette a început să latre de zor. Copiii s-au oprit și au ascultat cu atenție. Un miorlăit se auzea din crengile unui stejar. Era un motănel speriat care nu știa cum să coboare. Curajos, Alex s-a urcat în copac și l-a dat jos pe micuțul pisic care tremura de teamă. Sofia l-a luat în brațe, l-a mângâiat, l-a alintat până când pisoiul a început să se simtă în largul lui. Și el s-a alăturat grupului și a primit numele Tommy.

Pe unde treceau copiii își arătau îndemânarea, bunătatea și grija pentru natură. La un moment dat, au găsit câteva resturi aruncate la întâmplare la rădăcina unui copac. Au știut pe loc ce au de făcut. Mâhniți pentru copacul care avea de suferit, au adunat tot într-un sac pe care l-au luat cu ei ca să-l arunce la coșul de gunoi atunci când vor întâlni unul.

Drumul prin pădure nu le alungase complet din minte visul de a avea o lume a lor în care fiecare să joace rolul unui adult priceput și responsabil.

Cum erau aproape de aeroport, un avion a trecut chiar pe deasupra lor. Repede li s-a aprins imaginația și au început să vorbească cu însuflețire despre orășelul condus de ei care neapărat trebuia să aibă și un aeroport. Când i-a auzit cu câtă încântare și entuziasm vorbesc copii despre visul lor, unul dintre părinți, pilot de meserie, i-a chemat în vizită la aeroport chiar în ziua următoare. Un strigăt de bucurie a răsunat în pădure și copii au începu să țopăie de fericire. S-au întors în luminișul în care aveau așezate corturile, și-au strâns toate bagajele și au pornit spre casă cum nu se poate mai fericiți.

Cu fluturi în stomac de emoție, a doua zi s-au întâlnit cu toții la poarta aeroportului. Vizita s-a dovedit a fi mult mai spectaculoasă decât se așteptau pentru că cei mici au fost chiar îmbarcați într-un avion cu care au zburat deasupra pădurii. Nimic nu se poate compara cu exaltarea trăită de copii atunci când au ajuns sus. De acolo, orășelul lor parcă li se desfășura cu adevărat în fața ochilor. Era frumos, colorat, îngrijit și avea tot ce le-ar fi trebuit unor oameni. Avea spital, școală, magazin, chiar și o bancă, secție de pompieri, de poliție, școală de șoferi și încă multe altele.

Alex, Sofia și toți ceilalți copii nu puteau uita o așa aventură și un vis atât de îndrăzneț. Pentru ei, dar și pentru toți copiii curioși și curajoși a apărut orășelul în care cei mici experimentează zeci de meserii, locul unde lumea e în mâinile copiilor.
Hai și tu la Destiny Park să-ți urmezi visele, să vezi, în joacă, cum e să fii într-un univers la fel ca al celor mari, să fii fericit atunci când nicio piedică nu-ți va sta în cale și vei face față oricărei provocări!