Salon de înfrumusețare

Se știe că încă de la vârste mici fetele își doresc să fie sclipitoare, iar băieții fercheziuți. Aici, la salonul de înfrumusețare din cadrul Destiny Park, copiii își pot lăsa imaginația în voie și se pot bucura de magia paletelor de machiaj, pot încerca tratamente faciale ( total inofensive ) și pot testa coafuri noi. Copiii care aleg această activitate au posibilitatea să aleagă să fie clienți ai salonului sau să ”lucreze” ca esteticieni, cosmeticieni, stiliști care fac totul pentru cei care vor să se răsfețe în fața oglinzii. Pe parcursul activității, copiii sunt ghidați de persoane specializate în acest domeniu. Vizitatorii au la dispoziție toate elementele care se găsesc într-un astfel de salon dedicat adulților în așa fel încât experiența să fie una de neuitat fie că cei mici aleg sa ”muncească” sau să se bucure de servicii în calitate de clienți. Dacă ”angajații” sunt răsplătiți în MagicBani pentru ceea ce ”lucrează”, clienții vor fi nevoiți să plătească, la fel ca în lumea celor mari.  
 
Impact financiar: Client: – 6 MagicBani // Angajat: + 8 MagicBani
Vârsta: Client: +4 ani // Angajat: +6 ani
Valori învățate: talent, spontaneitate, creativitate.
Competențe dobândite: abilități de comunicare, creativitate, muncă în echipă, atenție la detalii.