Centrul de Reciclare pentru un viitor mai bun ⋆ Destiny Park

Centrul de Reciclare pentru un viitor mai bun

Lidl

Ce facem cu sticlele de plastic pe care nu le mai folosim? Sau cu pungile cu care ne-am întors de la cumpărături ori cum putem să reutilizăm cutia de carton din care am băut un iaurt? Copiii au nevoie să primească nu doar răspunsuri, dar şi exemple pe care să le urmeze apoi oriunde. Vizitatorii care aleg această activitate sunt ,,activiști de mediu’’ şi au posibilitatea să redea viaţa obiectelor pe care, din păcate, le vedem aruncate mai peste tot. Copiii care ,,muncesc’’ la Centrul de Reciclare au un rol extrem de important fiind cei care, prin ceea ce fac, pun umărul la salvarea planetei. Concret, ei pregătesc pet-urile, cutiile şi ambalajele pentru a fi reciclate. Maşinării sofisticate preiau apoi bucăţile tocate de aparate şi le remodelează. Copiii pot fi mândri că, datorită lor, toate aceste obiecte ajung din nou să fie de folos în loc să rămână aruncate, distrugând natura. În plus, vizitatorii care aleg să ,,lucreze’’ aici află explicaţii interesante despre dezintegrarea atât de anevoioasă a acestor materiale în mediul înconjurător. Copiii primesc, astfel, o importantă lecţie de responsabilizare şi respect pentru planetă, valori care ar trebui să îi însoţească toată viaţa.

Impact financiar: +10 MagicBani
Vârsta: +3 ani
Rol: activist de mediu
Valori învățate: responsabilitate, respect pentru mediul înconjurător, colaborare, curiozitate
Competențe dobândite: comunicare, încredere în sine, capacitatea de a lucra în echipă, abilităţi motorii

Leroy Merlin

Coral

Hills

Xanadu

Zentiva